Am avut ocazia, la un moment dat, să urmăresc un documentar BBC avîndu-l drept invitat pe Richard Branson. Documentarul era parte a unei mini-serii intutulate So What Do You Do All Day…, al cărei format presupunea urmărirea pas cu pas şi minut cu minut a unei zile de muncă prestate de o celebritate britanică aparţinînd mediului de afaceri. La un moment dat, realizatorul BBC, extenuat de dialogul oarecum incoerent cu fondatorul conglomeratului Virgin şi de incapacitatea acestuia de a-şi duce o bună parte din fraze la bun sfîrşit, îl întreabă pe Branson: Cum de vorbiţi atît de prost? Iar acesta, vag încurcat, îi răspunde: Gîndesc atît de repede, încît cuvintele pe care vi le adresez nu pot ţine pasul. Realizatorul BBC a părut mulţumit de răspuns, mai ales că acesta era susţinut de activitatea febrilă din acea zi a magnatului: inspecţia unui magazin Virgin, filmarea unei reclame la un serviciu de telefonie mobilă, o evaluare critică a confortului unui tren Virgin, trecerea în revistă a unei noi echipe de stewardese Virgin Atlantic, plus alte cîteva activităţi pe care nu le mai ţin minte.

Mi-am adus aminte de acest episod acum, încercînd să evaluez recenta prestaţie în comunicare a celor doi mari magnaţi români, Dinu Patriciu şi Sorin Ovidiu Vântu, oameni care, la rîndul lor, au părut să-şi angajeze brandul personal în intervenţii nu atît de PR cît de HR (resurse umane). Dacă în privinţa lui Dinu Patriciu s-a spus deja că n-a prea procedat inteligent, cota de IQ utilizată de SOV în seara de 3 decembrie, la Realitatea TV, rămîne încă de evaluat. Să vedem aşadar cum stau lucrurile.

Brandingul personal e un proces/instrument utilizat intens în management şi marketing*. Desigur, Dinu Patriciu ştie asta. După vînzarea afacerii cu petrol**, Rompetrol Holding – aflat în proprietatea sa – a devenit DP Holding. Există şi o Fundaţie Dinu Patriciu imaginată parţial şi ca vector de imagine. Iar afacerile mai noi de pe piaţa imobiliară au fost certificate de evaluări catastrofice făcute în nume personal de însuşi Dinu Patriciu, în cîteva interviuri panicarde.

Desigur, Dinu Patriciu nu era un necunoscut, numele său fiind puternic asociat cu performanţa Rompetrol. Însă, ieşind din afacerile cu petrol, Dinu Patriciu a răspuns la întrebarea shakespeariană “What’s in a name?”*** parcă un pic prea sigur pe el. Aşa se face că, oferind garanţia personală unui produs cinematografic îndoielnic, a ratat în stil mare.

Dinu Patriciu, veţi spune, a riscat. De acord. Însă există diferite tipuri de risc: una e să rişti lansînd pe piaţa politică un produs precum Crin Antonescu, care a performat peste aşteptări, şi alta e să mergi la plesneală cu un film trucat. E diferenţa, aş zice, dintre a paria la curse de cai şi, fără nici o aluzie, la ruleta rusească. Dacă în primul caz e vorba de un risc calculat conform unor performanţe anterioare, în cel de-al doilea, mai ales dacă îţi pui personal pielea în joc, ai nevoie, ca să mă folosesc de un banc nou, pur şi simplu de norocul prostului****.

Citeste mai departe »

În afară de cartea preşedinţiei României, în dezbaterea de ieri seară au mai fost puse în joc trei cărţi. Să ne facem, pentru moment, că nu recunoaştem, într-una dintre ele, Cartea, păstrîndu-ne pentru final obiecţiile legate de abuzarea Bibliei într-un show electoral.

Aşadar, să vorbim mai întîi despre perechea de cărţi etalată de Geoană în faţa aşilor scoşi pe rînd din mînecă de Băsescu.

1. Codul bunelor maniere astăzi de Aurelia Marinescu.

Am citit-o: autoarea e o tanti destul de misogină, căreia nu i-aş lăsa în preajmă copiii pentru a-şi aplica pedagogia, pedagogie a cărei încălcare provoacă, presupun, indignare printre coafezele de cartier.

Alta e însă obiecţia mea: un om cu adevărat exersat în politeţea rafinată nu va face niciodată cadou o asemenea carte. Episodul carierei diplomatice ar fi trebuit să-i fie suficient candidatului Geoană pentru a-şi însuşi şi exersat nuanţele politeţii subtile, în care aluzia şi eleganţa ironică sînt preferabile puseelor pedagogice – care ne sînt, de pildă, permise faţă de copiii obraznici – dar care, altfel, trădează o înţelegere mecanică, aş spune pavloviană, a bunelor maniere. O înţelegere care inhibă spontaneitatea, te privează de farmecul dezinvolturii şi, mai ales, apostrofează curajul de a spune merde atunci cînd chiar îţi pute ceva.

Aşadar, Mircea Geoană – oferind în dar Codul bunelor maniere – e la fel de manierat pe cît e de elegant unul care-şi poartă hainele de brand cu eticheta la vedere.

2. Încredere de Mircea Geoană

Apărută la Nemira, editura lui Valentin Nicolau, fost director TVR pe vremea lui Adrian Năstase, Adrian Năstase care publica, la aceeaşi editură – în anul electoral 2004, un volum pe care nu-l cumpăra nimeni. (Ca fost librar, pot certifica asta)

Citeste mai departe »

S-a scris la vremea respectiva despre scandalul legat de alegerea Mihaelei Geoana la presedintia Crucii Rosii Romane (CRR). Se intampla in 2007, iar temerile erau legate de o posibila politizare a organizatiei. Lumea a mai uitat.

Din pacate, prin actiunile sale recente, doamna Geoana demonstreaza ca nu doreste sa pastreze Crucea Rosie in limitele principiale fixate de intemeietorii organizatiei: neutralitate si impartialitate.

Astfel, la 21 octombrie, doamna Geoana este citata cu urmatoarea declaratie:

Voi sustine campania sotului meu, voi fi alaturi de el cu tot ce am facut eu pana acum şi cu tot ce voi face de acum incolo. Ma voi întâlni cu femei, cu sustinatori, cu voluntari, voi împarti fluturasi, voi încerca sa conving cât mai multi oameni sa voteze cu Mircea Geoana.

Citeste mai departe »

Folcorul publicitar spune că, într-o campanie electorală, candidaţii beneficiază cam de acelaşi tip de comunicare cu care se promovează şi un banal detergent.

Nu e chiar aşa, însă noi ne-am gândit să inventăm fiecăruia dintre cei care contează câte un produs adecvat. N-am găsit că vreunuia i s-ar potrivi detergentul, deşi cam toţi susţin că au soluţii . (Detergenţi şi înălbitori merg în schimb la Chirieac şi SRS, cum scrie Cristi Pătrăşconiu).

Aşadar, pentru Băsescu, reportofonul Dictator. Studiile arată că Dictator are o mare capacitate de înregistrare. În plus, mulţi consumatori au paradoxala senzaţie că înregistrările pe care ei înşişi le fac sînt ilegale.

Citeste mai departe »

După atâtea fişiere audio, noi reuşim să vă oferim filme.

În weekendul trecut, ne-am tot invirtit pe linga o adunare electorala a PNL-ului, poate-poate ne-om alege si noi cu un fular macar. Nimic.

Trecem in fiecare zi pe linga sediul Romaniei Mari, nu se dau decit cintece la difuzoarele scoase pe trotuar. PDL-ul, daca vrei (sau daca esti membru? o fi sarcina de partid?), iti da un banner sa-l atirni in balcon, sa stie lumea ca votezi Basescu. Mersi.

O fi criza de vina? Unde-s pixurile, brichetele, tricourile, mingile de fotbal de la europarlamentare? Se pastreaza banii pentru celularele din ziua votului? Dar noi nu locuim in Ilfov. Ce-o fi?

N-avem habar. Si, daca tot n-avem, pina una alta, am zis c-or fi oamenii si-n criza de imaginatie. Asa ca le-am pregatit un catalog complet, cu cite un obiect pentru fiecare candidat. Lipseste Remus Cernea, pentru care am fi conceput o burka. Dar ne-a fost lene, dupa cum si lui i-e cam lene sa gindeasca. In rest, toti cei care conteaza sint acoperiti.

Ba chiar ar putea comanda un tiraj consistent si pentru contracandidati. Ca sa fie toata lumea multumita.

Asadar (dati click pe foto pentru mai buna vizualizare):

Corneliu Vadim Tudor, cel mai fancy prezidentiabil

Citeste mai departe »

Acum cîteva minute, parlamentarii opoziţiei unite în jurul primarului Klaus Johannis tocmai au acordat un vot de susţinere candidatului lor la funcţia de premier.

Declaraţia comună e judecată de analişti, precum Daniel Funeriu şi Cristian Preda, citaţi şi aici, ca fiind una deopotrivă inutilă şi periculoasă. E greu de imaginat cum poţi fi superfluu şi pernicios în acelaşi timp. Ar însemna să înregistrăm un efect invers efectului placebo, care e produs de ceva inutil dar binefăcător.

Ca să verificăm existenţa acestui efect anti-placebo, am propus votanţilor de azi din Parlament testarea celui mai nou produs al industriei farmaceutice româneşti.

Experimentul ne-a oferit rezultate îmbucurătoare. Poate că va trebui să-i găsim un alt nume de piaţă: ANTIPREZIDENŢIAL, de pildă, după cum scrie aici. Iar numărul de tablete din cutie să nu fie nici 322, nici 265, ci 253.

UPDATE: se pare că efectele medicamentului sînt cele ale unui imunodepresiv constituţional.

• Pentru că nu ne-a angajat încă nimeni pentru servicii de publicitate electorală.

• Şi pentru că, taman acum, începe şi campania prezidenţială în Ucraina, unde favorita Iulia Timoşenko e promovată cu astfel de obiecte, deloc la îndemînă.

• Şi fiindcă, cine ştie, poate cumpără cineva ideea, fiindcă pe asta n-o dăm gratis.

Pentru toate acestea, şi pentru alte cîteva, propunem un obiect promoţional numai bun de adoptat în arsenalul adversarilor lui Băsescu.

Zicem de cei care au făcut shopping de branduri nemţeşti la Grivco.