Eu cred că, din cauza diferenţei de fus orar, românii din Brazilia au apucat, înainte de a merge la vot, să vadă ceva ce le-a plăcut:

ce bine ştia să danseze candidatul PSD pe muzică de exit-poll.

Avea omul antrenament, se pare.

Asta apropos de titlul Laurei Cernahoschi, pe voxpublica: “Preşedinte de o noapte“. Şi de ce scrie Rogozanu, tot pe voxpublica: “Un status misto al unei tipe: lol, abia m-am trezit şi în dreapta era Băse…”

Nu vreau să spun că e mai mult decît o simplă coincidență. Însă s-ar putea să existe o legătură între exclamația veselă a lui TB și materialele de mai jos, cu care, avem dovada , președintele a intrat în contact.

Așadar, am să mă repet: nu cred că e mai mult decît o simplă coincidență. Ce vreau să spun mai degrabă e altceva: faptul că votul din diaspora va conta în final atît de mult e și o consecință a faptului că, refugiat pe net, Băsescu a beneficiat de PR-ul voluntar al multor oameni inteligenți, onești și entuziaști. Și nu vorbesc de noi, cei de la Markething, ci mai cu seamă de oameni precum Bleen ori Theophyle, Turnofftheglory ori Hultanul. Față de cei (care și-au făcut meseria, onest dar remunerat) de la Hotnews, Evenimentul zilei, Bleen și Theophyle au prestat muncă voluntară, în timpul lor liber.
Miza strategică a campaniei lui Băsescu pe atașamentul sincer și luciditatea acestor voluntari cu inteligență și imaginație a dat, se pare, roade.

A fost, dacă vreți, o altfel de investiție, una de încredere, pe o nișă de piață foarte mică, dar importantă. Fiindcă doar 4% din votanții turului I au declarat că s-au informat de pe internet cu privire la campanie. Influența acestui mediu de comunicare a fost însă decisivă, dacă ne gîndim doar la faptul că diaspora nu prea se informează din alte surse cu privire la politica din țară, și n-a fost intoxicată de televiziuni, putînd face tot timpul o comparație și apel la mai multe surse.

Ca să înțelegeți mai bine, vă mai dau două cifre. Am aflat azi-noapte cifrele de audiență ale Cotidianului, care au scăzut către 6000, conform BRAT. Bleen are cam 2000 de vizitatori zilnici, conform Google Analytics. Bleen e voluntar. Cotidianul pierde bani foarte mulți, poate ne spune Vîntu exact cîți, în declarația promisă pentru ziua de azi.

Ăsta e răspunsul meu la leapşa lui Bleen.

Imparţial şi profesionist, mi-am pregătit discursul pentru ambele variante de rezultat.  Ca să înţeleagă toată lumea, în loc de cuvinte, am pus poze.

Alegeţi voi care dintre cele două imagini rămîne pe blog.

Sau

Am avut ocazia, la un moment dat, să urmăresc un documentar BBC avîndu-l drept invitat pe Richard Branson. Documentarul era parte a unei mini-serii intutulate So What Do You Do All Day…, al cărei format presupunea urmărirea pas cu pas şi minut cu minut a unei zile de muncă prestate de o celebritate britanică aparţinînd mediului de afaceri. La un moment dat, realizatorul BBC, extenuat de dialogul oarecum incoerent cu fondatorul conglomeratului Virgin şi de incapacitatea acestuia de a-şi duce o bună parte din fraze la bun sfîrşit, îl întreabă pe Branson: Cum de vorbiţi atît de prost? Iar acesta, vag încurcat, îi răspunde: Gîndesc atît de repede, încît cuvintele pe care vi le adresez nu pot ţine pasul. Realizatorul BBC a părut mulţumit de răspuns, mai ales că acesta era susţinut de activitatea febrilă din acea zi a magnatului: inspecţia unui magazin Virgin, filmarea unei reclame la un serviciu de telefonie mobilă, o evaluare critică a confortului unui tren Virgin, trecerea în revistă a unei noi echipe de stewardese Virgin Atlantic, plus alte cîteva activităţi pe care nu le mai ţin minte.

Mi-am adus aminte de acest episod acum, încercînd să evaluez recenta prestaţie în comunicare a celor doi mari magnaţi români, Dinu Patriciu şi Sorin Ovidiu Vântu, oameni care, la rîndul lor, au părut să-şi angajeze brandul personal în intervenţii nu atît de PR cît de HR (resurse umane). Dacă în privinţa lui Dinu Patriciu s-a spus deja că n-a prea procedat inteligent, cota de IQ utilizată de SOV în seara de 3 decembrie, la Realitatea TV, rămîne încă de evaluat. Să vedem aşadar cum stau lucrurile.

Brandingul personal e un proces/instrument utilizat intens în management şi marketing*. Desigur, Dinu Patriciu ştie asta. După vînzarea afacerii cu petrol**, Rompetrol Holding – aflat în proprietatea sa – a devenit DP Holding. Există şi o Fundaţie Dinu Patriciu imaginată parţial şi ca vector de imagine. Iar afacerile mai noi de pe piaţa imobiliară au fost certificate de evaluări catastrofice făcute în nume personal de însuşi Dinu Patriciu, în cîteva interviuri panicarde.

Desigur, Dinu Patriciu nu era un necunoscut, numele său fiind puternic asociat cu performanţa Rompetrol. Însă, ieşind din afacerile cu petrol, Dinu Patriciu a răspuns la întrebarea shakespeariană “What’s in a name?”*** parcă un pic prea sigur pe el. Aşa se face că, oferind garanţia personală unui produs cinematografic îndoielnic, a ratat în stil mare.

Dinu Patriciu, veţi spune, a riscat. De acord. Însă există diferite tipuri de risc: una e să rişti lansînd pe piaţa politică un produs precum Crin Antonescu, care a performat peste aşteptări, şi alta e să mergi la plesneală cu un film trucat. E diferenţa, aş zice, dintre a paria la curse de cai şi, fără nici o aluzie, la ruleta rusească. Dacă în primul caz e vorba de un risc calculat conform unor performanţe anterioare, în cel de-al doilea, mai ales dacă îţi pui personal pielea în joc, ai nevoie, ca să mă folosesc de un banc nou, pur şi simplu de norocul prostului****.

Citeste mai departe »

Mihnea Măruță publică pe blogul său scrisoarea/opinia unui jurist:

“Un specialist de la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice a zis acum vreo trei zile că nu poate face o expertiză fară să aibă caseta originală şi camera cu care s-a filmat. Corect. Cei interesaţi s-au bucurat, pentru că – au gândit ei – lui Băsescu îi va fi imposibil să le aducă. Apoi s-a lansat ideea emiterii unui aviz de specialitate. Respectivii iar s-au bucurat, gândindu-se că unui cuvânt precum “aviz” îi lipseşte forţa pe care o are “expertiza”, deci lesne îi va putea fi demolată autoritatea.

Cum stau lucrurile? În proporţie de 99%, INEC prestează expertize pentru Poliţie şi Parchet. Spre exemplu, poliţia şi procuratura îl filmează pe unul că ia şpagă. Îl arestează, îl anchetează şi-l trimit în judecată. Aici, avocaţii lui pun la îndoială autenticitatea înregistrării. Instanţa dispune efectuarea unei expertize, menită a arăta că filmarea este sută la sută reală, adică există o continuitate tehnică impecabilă de la momentul declanşării camerei de filmat până la prezentarea filmului în faţa instanţei. Sarcina probei revine, aşadar, celui care a efectuat filmarea. Este în sarcina acuzatorului să demonstreze că filmul este real.

În cazul Băsescu, lucrurile stau semnificativ diferit. Sarcina probei, după cum vedem, nu revine celui care acuză, ci celui acuzat. Prin urmare, Băsescu nu are de ce să caute caseta originală şi camera cu care s-a filmat. Interesul lui nu e să demonstreze că filmarea este sută la sută reală, ci doar să afle dacă ceea ce s-a difuzat pe televiziuni este trucat. Atât şi nimic mai mult. Acest gen de examinare se numeşte “aviz de specialitate”, dar asta nu e de natură să-l facă mai puţin credibil.”

Articolul integral, aici.

Prima e pentru Dinu Patriciu, căruia i s-a cam luat fața.

A doua e pentru Mircea Geoană, marioneta descompusă.

Citeste mai departe »

Pornesc de la o observaţie de natură oarecum tehnică, pe care nu cred s-o mai fi făcut cineva pînă acum: oare de ce ardelenii şi bănăţenii, oameni care, potrivit folclorului, dar şi statisticilor*, sînt în general mai liniştiţi, domoli şi struniţi decât compatrioţii lor munteni, olteni sau moldoveni, votează cu neliniştitorul Băsescu?

Întreb asta pentru că, analizînd datele celui mai recent sondaj Insomar**, dar şi rezultatele primului tur, e evident faptul că iritarea anti-Băsescu nu i-a cuprins taman pe cei care îi credităm folcloric cu un apetit în general scăzut pentru inflamări neproductive. Cum se face că oamenii presupuşi a fi cei mai reticenţi la scandal nu-l sancţionează, prin vot, pe preşedintele excesiv de jucător? Şi cum de muntenii cei aprigi, dispuşi (la modul folcloric, subliniez) mai degrabă spre vociferare, nu-l agrează pe preşedintele care le-ar putea hrăni pornirile combative naturale?

Citeste mai departe »