Am avut ocazia, la un moment dat, să urmăresc un documentar BBC avîndu-l drept invitat pe Richard Branson. Documentarul era parte a unei mini-serii intutulate So What Do You Do All Day…, al cărei format presupunea urmărirea pas cu pas şi minut cu minut a unei zile de muncă prestate de o celebritate britanică aparţinînd mediului de afaceri. La un moment dat, realizatorul BBC, extenuat de dialogul oarecum incoerent cu fondatorul conglomeratului Virgin şi de incapacitatea acestuia de a-şi duce o bună parte din fraze la bun sfîrşit, îl întreabă pe Branson: Cum de vorbiţi atît de prost? Iar acesta, vag încurcat, îi răspunde: Gîndesc atît de repede, încît cuvintele pe care vi le adresez nu pot ţine pasul. Realizatorul BBC a părut mulţumit de răspuns, mai ales că acesta era susţinut de activitatea febrilă din acea zi a magnatului: inspecţia unui magazin Virgin, filmarea unei reclame la un serviciu de telefonie mobilă, o evaluare critică a confortului unui tren Virgin, trecerea în revistă a unei noi echipe de stewardese Virgin Atlantic, plus alte cîteva activităţi pe care nu le mai ţin minte.

Mi-am adus aminte de acest episod acum, încercînd să evaluez recenta prestaţie în comunicare a celor doi mari magnaţi români, Dinu Patriciu şi Sorin Ovidiu Vântu, oameni care, la rîndul lor, au părut să-şi angajeze brandul personal în intervenţii nu atît de PR cît de HR (resurse umane). Dacă în privinţa lui Dinu Patriciu s-a spus deja că n-a prea procedat inteligent, cota de IQ utilizată de SOV în seara de 3 decembrie, la Realitatea TV, rămîne încă de evaluat. Să vedem aşadar cum stau lucrurile.

Brandingul personal e un proces/instrument utilizat intens în management şi marketing*. Desigur, Dinu Patriciu ştie asta. După vînzarea afacerii cu petrol**, Rompetrol Holding – aflat în proprietatea sa – a devenit DP Holding. Există şi o Fundaţie Dinu Patriciu imaginată parţial şi ca vector de imagine. Iar afacerile mai noi de pe piaţa imobiliară au fost certificate de evaluări catastrofice făcute în nume personal de însuşi Dinu Patriciu, în cîteva interviuri panicarde.

Desigur, Dinu Patriciu nu era un necunoscut, numele său fiind puternic asociat cu performanţa Rompetrol. Însă, ieşind din afacerile cu petrol, Dinu Patriciu a răspuns la întrebarea shakespeariană “What’s in a name?”*** parcă un pic prea sigur pe el. Aşa se face că, oferind garanţia personală unui produs cinematografic îndoielnic, a ratat în stil mare.

Dinu Patriciu, veţi spune, a riscat. De acord. Însă există diferite tipuri de risc: una e să rişti lansînd pe piaţa politică un produs precum Crin Antonescu, care a performat peste aşteptări, şi alta e să mergi la plesneală cu un film trucat. E diferenţa, aş zice, dintre a paria la curse de cai şi, fără nici o aluzie, la ruleta rusească. Dacă în primul caz e vorba de un risc calculat conform unor performanţe anterioare, în cel de-al doilea, mai ales dacă îţi pui personal pielea în joc, ai nevoie, ca să mă folosesc de un banc nou, pur şi simplu de norocul prostului****.

Citeste mai departe »