Asta apropos de titlul Laurei Cernahoschi, pe voxpublica: “Preşedinte de o noapte“. Şi de ce scrie Rogozanu, tot pe voxpublica: “Un status misto al unei tipe: lol, abia m-am trezit şi în dreapta era Băse…”

În afară de cartea preşedinţiei României, în dezbaterea de ieri seară au mai fost puse în joc trei cărţi. Să ne facem, pentru moment, că nu recunoaştem, într-una dintre ele, Cartea, păstrîndu-ne pentru final obiecţiile legate de abuzarea Bibliei într-un show electoral.

Aşadar, să vorbim mai întîi despre perechea de cărţi etalată de Geoană în faţa aşilor scoşi pe rînd din mînecă de Băsescu.

1. Codul bunelor maniere astăzi de Aurelia Marinescu.

Am citit-o: autoarea e o tanti destul de misogină, căreia nu i-aş lăsa în preajmă copiii pentru a-şi aplica pedagogia, pedagogie a cărei încălcare provoacă, presupun, indignare printre coafezele de cartier.

Alta e însă obiecţia mea: un om cu adevărat exersat în politeţea rafinată nu va face niciodată cadou o asemenea carte. Episodul carierei diplomatice ar fi trebuit să-i fie suficient candidatului Geoană pentru a-şi însuşi şi exersat nuanţele politeţii subtile, în care aluzia şi eleganţa ironică sînt preferabile puseelor pedagogice – care ne sînt, de pildă, permise faţă de copiii obraznici – dar care, altfel, trădează o înţelegere mecanică, aş spune pavloviană, a bunelor maniere. O înţelegere care inhibă spontaneitatea, te privează de farmecul dezinvolturii şi, mai ales, apostrofează curajul de a spune merde atunci cînd chiar îţi pute ceva.

Aşadar, Mircea Geoană – oferind în dar Codul bunelor maniere – e la fel de manierat pe cît e de elegant unul care-şi poartă hainele de brand cu eticheta la vedere.

2. Încredere de Mircea Geoană

Apărută la Nemira, editura lui Valentin Nicolau, fost director TVR pe vremea lui Adrian Năstase, Adrian Năstase care publica, la aceeaşi editură – în anul electoral 2004, un volum pe care nu-l cumpăra nimeni. (Ca fost librar, pot certifica asta)

Citeste mai departe »

Acum citeva momente, la Realitatea, intrind in legatura telefonica cu Ursu si Suzana Gidea, Alecu Racoviceanu declara, confruntat fiind cu probabilitatea ca o expertiza profesionista sa infirme autenticitatea filmuletului de la Ploiesti, ca:

am apelat la un prieten, specialist in imagine, care, in acea seara, mi-a spus ca “la prima vedere” filmul pare real.

Sa reamintesc oare cit de certa si ultraverificata era expertiza invocata de Racoviceanu in seara primei difuzari a filmuletului? Hm.

Insa, iata ca, in seara asta, Racoviceanu intreba, desigur retoric, fiindca intrebarea rasuna in studiourile Realitatii: cine oare ar fi facut mai mult inainte de a-l difuza?

Dovada?

E, cred, prima fotografie netrucata pe care o public in blogul asta.

E si proaspata, mi-a trimis-o Dacian Tolea (dreapta), de la sediul de campanie din Bucuresti. Dacian e cistigatorul unuia dintre tricourile puse la bataie atunci cind am lansat campania Hai la referendum-dum! si coordoneaza campania pe net.

Ludovic Orban ne spune cine votează cu Traian Băsescu: ţiganii, alcoolicii şi prostituatele. Cîteva reacţii aici, aici şi aici.

Carevasăzică, cei care trag înainte ţara sînt marginalii.

În plus, noi am mai înţeles două lucruri:

1. De ce-l vrea domnul Orban premier pe Dr. Klaus.

2.  De ce se opune dezincriminării prostituţiei: din cauza opţiunilor politice neconforme ale prostituatelor.

Dar dacă din referendumurile paralele organizate de PNL  va reieşi că prostituţia ar trebui legalizată?

Le scoatem în afara legii doar pe cele care votează cu Băsescu!

Fiindcă nu puteam lipsi de pe Youtube, am intrat şi acolo cu un powerpoint precar, ca toată dezbaterea despre referendum.

Acum cîteva minute, parlamentarii opoziţiei unite în jurul primarului Klaus Johannis tocmai au acordat un vot de susţinere candidatului lor la funcţia de premier.

Declaraţia comună e judecată de analişti, precum Daniel Funeriu şi Cristian Preda, citaţi şi aici, ca fiind una deopotrivă inutilă şi periculoasă. E greu de imaginat cum poţi fi superfluu şi pernicios în acelaşi timp. Ar însemna să înregistrăm un efect invers efectului placebo, care e produs de ceva inutil dar binefăcător.

Ca să verificăm existenţa acestui efect anti-placebo, am propus votanţilor de azi din Parlament testarea celui mai nou produs al industriei farmaceutice româneşti.

Experimentul ne-a oferit rezultate îmbucurătoare. Poate că va trebui să-i găsim un alt nume de piaţă: ANTIPREZIDENŢIAL, de pildă, după cum scrie aici. Iar numărul de tablete din cutie să nu fie nici 322, nici 265, ci 253.

UPDATE: se pare că efectele medicamentului sînt cele ale unui imunodepresiv constituţional.